GIULIA CARCASI – „Zodia îndragostiţilor”

GIULIA CARCASI

Scurtă biografie

–       S-a nascut la Roma în 1984.

–        Studiază medicina.

–       S-a lansat în 2005 cu Zodia îndragostiţilor (Ma le stelle quante sono), un roman cu o structură inedită, scris din două puncte de vedere, al ei şi al lui – o carte cu două poveşti, două sensuri, două coperte.

–       Urmatorul roman, Io sono di legno (2007) se bucură de acelaşi succes, a primit Premio Zocca Giovani şi va fi ecranizat. 

SCURTĂ PREZENTARE 

O carte cu o structura inedita, scrisa din doua puncte de vedere – al ei si al lui –, un roman cu doua poveşti, doua sensuri, două coperte. O călătorie pentru cunoaşterea sinelui, acceptarea propriei persoane exact aşa cum e şi găsirea sufletului pereche.

Carlo si Alice – acelaşi liceu, aceeaşi clasă şi uneori aceeaşi bancă. El e stângaci, ciudat, n-are modele hollywoodiene, nici aere de macho.

Ea e altfel decât celelalte fete: e acidă, dar visatoare, are spirit critic, dar suflet de poetă.

Şi fiindcă sunt tineri, au abia optsprezece ani, au dreptul să greşească. Ea, cu Giorgio, colegul misterios si intrigant, el cu Ludovica, clasica „cea mai populară fată din tot liceul”.

 Ca să se găsească unul pe celalalt şi să înveţe să se iubească trebuie să afle cine sunt.

Plină de umor şi ironie tăioasă, povestea e un ping-pong sentimental printre sms-uri trimise în orele plicticoase ţinute de profii frustraţi, predicile parinţilor, bancurile amicilor la un pahar de bere într-un pub.

CITATE

Inventează ceea ce nu exită. Pentru că ceea ce există aparţine tuturor. Dar dacă reuşeşti să găseşti ceea ce nu există, atunci ai ceva numai al tău. Şi, dacă cineva vede ceea ce vezi tu, atunci ai găsit pe cineva care trăieşte ceea ce trăieşti şi tu.

Aş vrea o lume mai docilă, care nu-ţi scapă din lesă şi nu te târăşte unde vrea ea. O lume mică, pe care să o bagi într-un buzunar, ca pe un breloc.

Şi un cer aten, care să nu te uite.

Şi mă gândesc că viaţa ar fi frumoasă dacă ar fi ca o clătită, pe care o poţi umple cu ce vrei.

Dar viaţa e o mâncare semipreparată, cineva a ales gusturile în locul tău. Şi tu ce poţi face?

Tot ceea ce îţi dă curaj e poezia, tot ceea ce te ia de mână şi îţi explică după ce principii se învârte lumea, ce te face să te simţi mai puţin singur, te ajută să înţelegi şi să te înţelegi.

Nu contează dacă mâine o să descoper câţiva ghimpi în degete sau câteva zgârieturi în suflet. Vreau să trăiesc!

Când găseşti dragostea, poţi face orice, poţi chiar să numeri stelele. Şi cerul nu mai e atât de departe şi nu mai e duşmanul tău.

Viaţa e la fel ca urcatul pe munte: nu trebuie să te uiţi înapoi, rişti să te ia ameţeala. Trebuie să mergi înainte, înainte, înainte … fără să-ţi pară rău de ceea ce ai lăsat în urmă, pentru că, dacă a rămas în urmă, înseamnă că nu voia să te însoţească în călătoria ta.

Şi mi se face teamă că într-o zi voi ajunge şi eu aşa, voi crede tot ce spun cărţile şi voi încerca să reduc la tăcere viaţa care stă în ultimile bănci şi ciripeşte.

Voi încerca să închid lumea intr-o formulă matematică şi o voi lăsa acolo, să mârâie de după gratii.

Am găsit un univers pe măsura mea, fără să fie nevoie să recurg la magie…

Pentru că, uneori, e nevoie de un pas greşit pentru ca să înţelegi cum trebuie să mergi şi apoi găseşti drumul … Trebuie să te împiedici, apoi să pui un picior înaintea celuilalt şi nu cazi, de data asta nu, ţi-ai găsit echilibrul. Şi e o mare cucerire.

Nu mă simt în stare să zbor, m-am născut fără paraşută.

Timpul fuge repede şi nu te anunţă, nu îţi spune că mai are un pic şi te prinde din urmă, iar apoi te depăşeşte.

Dacă viaţa nu-ţi zâmbeşte, gâdil-o!

Într-un colţ al lumii este cineva care trăieşte o poveste ce se oglindeşte într-a ta. Acel cineva  nu este departe. E cealaltă jumătate a cărţii. Nu mai pierde timpul scriind alte pagini… Caută-l! Restul îl veţi scrie împreună. Pentru că nu e nimic mai reuşit ca două poveşti ce se împletesc.

Acest articol a fost publicat în Activitati CDI 2009-2010, Cartea saptamanii propusa de CDI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la GIULIA CARCASI – „Zodia îndragostiţilor”

  1. Andreea zice:

    marfaaa:X:X

  2. Piersică zice:

    Şi eu n-o să-mi mai petrec nopţile privind acest tavan.
    De câte ori nu mi-a ţinut companie…
    Câte vise am agăţat de el…
    Stau acolo, atârnate, aşteptă să le culeagă cineva.
    Şi eu nu ştiu în cât timp se coc.
    Măslinile se culeg în noiembrie, strugurii în septembrie. Şi visele mele? Nu ştiu.
    Poate am semănat greşit, poate nu au avut destul soare, dar e atâta timp de când aştept şi nu creşte nimic.
    Copacul viselor mele nu vrea să dea roade.

  3. alex zice:

    ai idee cum se va numi filmul dupa „io sono di legno”? cartea poate fi gasita si in romania?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s