Întâlnire cu scriitorul Gheorghe Jurcă – Mihai Himcinschi clasa a IX-a D

Cu ocazia unei activităţi culturale desfăşurate la Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, în cadrul proiectului Universul cărţii. Întâlniri literare, am descoperit cu surpriză un scriitor din Alba Iulia despre care nu ştiam nimic, nici eu nici colegii mei. L-am urmărit pe scriitor în timp ce îţi depăna amintirile pentru a se prezenta elevilor şi în timpul dialogului cu noi, tinerii săi cititori. Citisem înainte un volum de confesiuni de Gheorghe Jurcă, Steaua neagră a melancoliei şi aşteptam cu nerăbdare întâlnirea cu prozatorul. Acum pot afirma că  scriitorul albaiulian Gheorghe Jurcă este unul dintre cei mai mari scriitori contemporani. Ambiția şi devotamentul au jucat un rol important în viaţa acestuia, deoarece susține că nu a existat lucru pe care să nu-l fi putut face sau scrie.

Este o personalitate complexă, încercat de vreme, trecut prin tot felul de experienţe, fără de care nu ar fi putut dobândi tăria necesară vieții, după cum singur mărturiseşte. Cunoaște, încă din copilărie, dificultăţile şi beneficiile muncii din lumea rurală, iar la 14 ani e cuprins de o sete cumplită de lectură. În perioada liceului şi facultăţii se face remarcat prin pasiunea pentru literatură. Consideră că tot ce a scris este dat de la Dumnezeu și afirmă că va continua să scrie atât cât îi va mai permite  forța divină. Născut la Ciuruleasa, Gheroghe Jurcă păstrează în fiinţa sa toate tradițiile şi ambițiile ţăranului român. Devine la maturitate unul dintre cei mai prolifici scriitori din Alba Iulia, publicând în 23 de ani 42 de cărţi. Consider că Gheroghe Jurcă este una dintre cele mai mari personalități culturale contemporane, însă mulţi din oraşul nostru nu îl cunosc, deoarece interesul pentru lectură a pierit de mult din sufletele tinerilor. Recomand tuturor să citească cărţile scriitorului Gheorghe Jurcă pentru a-l descoperi astfel în lumea complexă a ficţiunii.

Acest articol a fost publicat în Intalnirea cu scriitorul Gheorghe Jurca și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s